ABUZUL SI VIOLENTA IN FAMILIE
Prof.
Rîşnoveanu Nicoleta
Grădiniţa cu program prelungit Nr.10 Buzău
Motto:
„Respectaţi copilul care face o greşeală şi care poate atunci sau mai târziu să se corecteze el însuşi, dar opriţi ferm şi imediat orice utilizare nepotrivită a ambianţei, prin grijă, linişte, prin cuvinte blânde ori printr-o prezenţă iubitoare.”
Maria Montessori – Decalog
Un important semn de progres al lumii contemporane îl reprezintă recunoaşterea şi respectarea copilului ca fiinţă umană cu drepturi egale şi cu nevoi specifice de supravieţuire, dezvoltare, educaţie şi afirmare a personalităţii libere şi creatoare.
Tratând copilul ca pe o persoană, apărând şi acordându-i dreptul la viaţă particulară, la intimitate şi la dezvoltare normală, avem garanţia că îi sunt asigurate condiţiile optime de dezvoltare şi că sunt prevenite situaţiile în care abuzul îi pune în pericol existenţa sau dezvoltarea.
Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale. Efectele abuzului sunt profunde şi nefaste , însoţind individul de-a lungul vieţii sale.
Cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor copilului în funcţie de etapele de dezvoltare ale acestuia, de către părinţii şi adulţii cu care el interacţionează, reprezintă posibilitatea de a relaţiona corect cu ei şi de a sesiza elementele unor traume, acţionând profilactic şi terapeutic.
1. Definiţii şi forme ale abuzului
Pentru înţelegerea , prevenirea şi intervenţia în cazurile de abuz, prima necesitate care se impune este aceea a definirii termenilor.
Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se de diferenţa de forţă ( fizică, psihică, economică ) dintre adulţi şi copii, provocând intenţionat afectarea fizică şi/ sau psihică a acestora.
Există mai multe forme de abuz, iar o clasificare a lor este artificială deoarece acestea se împletesc: abuzul fizic are şi consecinţe psihice, abuzul sexual este însoţit de efecte fizice şi psihice asupra copilului, abuzul economic poate deveni abuz fizic, dacă munca depăşeşte capacitatea fizică a copilului, emoţional, mai ales dacă munca este umilitoare.
Abuzul fizic presupune folosirea forţei fizice asupra copilului şi supunerea la munci dificile care depăşesc posibilităţile lui având ca rezultat vătămarea integrităţii sale corporale.
Abuzul emoţional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului faţă de copil, cu efecte negative asupra personalităţii în formare a copilului. Respingerea, izolarea forţată, terorizarea, ignorarea şi coruperea copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz.
Abuzul sexual constă în expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seducţie sau implicarea sa în acte sexuale.
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea accesului său la educaţie.
2 Mediile unde se pot întâlni diferitele forme de abuz
- Familia
Deşi familia trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc frecvent diferite forme de abuz.
Factorii care favorizează abuzul în acest mediu sunt multipli: nivelul redus de trai, şomajul, familii monoparentale, ignorarea abuzului, condiţii precare de sănătate şi viaţă ( alcool, droguri, spaţiu de locuit inadecvat, număr mare de copii ), nivel redus al educaţiei părinţilor.
- Şcoala
Şcoala constituie, în primul rând, un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare, socializare. Adesea, în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme de abuz, care sunt favorizate de supraîncărcarea programelor şcolare şi structurarea lor , supraîncărcarea programului de şcoală, metode disciplinare inadecvate, de etichetare şi admonestare a copilului, lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară, tratament discriminatoriu aplicat copilului, condiţionat de factori subiectivi.
- Strada
Strada asigură anonimatul potenţialului abuzator şi este locul unde pot fi întâlnite persoane cu comportamente sexuale deviante.
La factorii care favorizează abuzul în mediile menţionate, o contribuţie importantă o au mass-media ( ştiri, emisiuni, reclame cu caracter pornografic ), internetul ( dialogul cu persoane necunoscute prin „chat” ) şi publicitatea ( de exemplu Moş Crăciun devine personajul care aduce Coca-Cola, iar restaurantul este aproape întotdeauna un McDonalds ).
3. Cum prevenim abuzul ?
Este bine ştiut faptul că este mult mai folositor şi mai uşor să previi decât să remediezi, să tratezi consecinţele oricărei forme de abuz.
A preveni înseamnă a cunoaşte. Cunoaşterea se realizează prin informare şi educare care trebuie direcţionată spre familie, opinia publică, în general, şi copil.
Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.
Profesioniştii în domeniu au stabilit 10 reguli educative în familie.
1.Să-ţi iubeşti copilul, să-l accepţi aşa cum este, să te bucuri de el şi să nu-l jigneşti, să nu-l pedepseşti pe nedrept, să nu-l umileşti, să-i dai prilejul să te iubească.
2.Să-ţi protejezi copilul, să-l aperi de pericole fizice şi sufleteşti, la nevoie sacrificându-ţi propriile interese, chiar cu riscul propriei tale vieţi.
3.Să fii un bun exemplu pentru copilul tău, astfel încât el să trăiască într-o familie în care domneşte cinstea, modestia şi armonia.
4.Să te joci cu copilul tău.
5.Să lucrezi cu copilul tău.
6.Să laşi copilul să dobândească singur experienţa de viaţă, chiar dacă suferă, deoarece copilul superprotejat, ferit de orice pericol, ajunge uneori un invalid social.
7.Să-i arăţi copilului limitele libertăţii umane.
8.Să-l înveţi să fie ascultător.
9.Să aştepţi de la copilul tău numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturizare şi experienţei sale.
10.Să-i oferi copilului tău trăiri cu valoare de amintiri, serbări în familie, excursii, călătorii, vacanţe, spectacole, manifestări sportive, deoarece copilul se hrăneşte, ca şi adultul, din trăiri care îi dau prilejul să cunoască lumea.
Mijloacele prin care se face educarea părinţilor, sunt lectoratele, întâlnirile periodice cu aceştia, popularizarea de materiale educative, articole de presă, dezbaterea unor cazuri de abuz şi consecinţele acestora.
În ceea ce priveşte opinia publică, este necesară organizarea de întâlniri cu diferite categorii ( părinţi, adolescenţi, educatori , persoane care îngrijesc copilul) pe teme specifice, informarea acestora cu privire la abuz, formele şi consecinţele acestuia.
Situaţiile de abuz din şcoală, amintite anterior, pot fi înlăturate dacă fiecare dintre noi îşi dezvoltă următoarele competenţele didactice: răbdarea, comunicarea empatică, disponibilitatea pentru acceptarea schimbărilor, abilităţi de comunicare cu persoane aparţinând unor grupuri sociale şi etnii diferite, stăpânirea problematicii abuzului, cunoaşterea cauzelor, modalităţilor de manifestare şi a posibilităţilor concrete de îndrumare şi soluţionare a situaţiei de abuz.
Copilul care-şi cunoaşte drepturile are şansa de a se apăra împotriva abuzului. De aceea, nu lipsite de importanţă sunt lecţiile de educaţie civică, opţionalele de educaţie pentru drepturile copilului, alte mijloace de exprimare liberă a opiniilor copiilor ( reviste pentru copii, emisiuni radio, cărţi scrise şi ilustrate de către copii).
4. Concluzii
Este important ca împreună, părinţi şi educatori, să facem totul pentru a învăţa copiii să recunoască şi să se apere de potenţiali abuzatori, să nu fie lăsaţi nesupravegheaţi, să le cunoaştem prietenii, să le explicăm diferenţa dintre comportamentul afectuos şi cel sexual sau cum să reziste tentaţiilor, să nu fim indiferenţi faţă de orice formă de abuz.
Ar putea să i se întâmple propriului nostru copil !
Este foarte important unde, cum şi lângă cine trăiesc, deoarece:
Copiii învaţă ceea ce trăiesc!
„Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”
DOROTHY LAW NOLTE
Bibliografie: Constantin Madalina – „Maltratarea copilului intre cunoastere si interventie”, editura Lumen 2004
